Ecografia cardiacă sau ecocardiografia este printre cele mai importante metode de diagnostic în cardiologie, fiind accesibilă, non-invazivă și non-iradiantă.
În prezent, prin dezvoltarea impresionantă a tehnicilor imagistice, precum și apariția unor măsuri terapeutice tot mai inovative și mai specifice în domeniul cardiologiei, se impune un diagnostic cât mai acurat. Ecografia cardiacă ne ajută în acest sens. Ca principiu de bază folosind ultrasunetele, tehnica binecunoscută a ecografiei în general, ecocardiografia ne permite să vizualizăm toate structurile cardiace și să evaluăm funcționalitatea acestora. Prin intermediul diverselor moduri ecografice: doppler, doppler color, doppler tisular (TDI), mod M, 2D, și mai avansat 3D, se pot oferi detalii privind morfologia și funcția inimii.
Dintre aplicațiile practice, ca să întelegem complexitatea acestei examinări, menționăm următoarele. Prin ecografia cardiacă se vizualizează miocardul (mușchiul inimii) și mișcarea acestuia, cu rol în diagnosticul tot mai frecvent al cardiopatiei ischemice. Asociat ne permite să evaluăm funcția globală și regională a inimii, un termen des întâlnit fiind fracția de ejecție. În funcție de fracția de ejecție se stabilește tipul de insuficiență cardiacă, dacă aceasta există. Determinarea funcției inimii este necesară nu doar pentru cardiolog, ci și pentru medicul anestezist, chirurg, oncolog, pentru instituirea corectă a măsurilor corespunzătoare. Ecocardiografia ne ajută să evaluăm și valvele cardiace, pentru a stabili diversele valvulopatii: insuficiența mitrală sau aortică, stenoza aortică, regurgitarea tricuspidiană, etc. În plus, evaluarea structurală amănunțită poate identifica și diversele anomalii/malformații congenitale sau structuri anormale care pot apărea la nivel cardiac (tumori, trombi, vegetații) . De asemenea, prin ecografie se examinează și pericardul, foița care învelește inima, și care ne oferă informații legate de acesta, incluzând prezența sau absența lichidului din jurul inimii.
Exemplele ar putea continua dată fiind multitudinea și diversitatea patologiei cardiace, însă important este să reținem că ecocardiografia este o modalitate extrem de valoroasă atât de diagnostic și urmărire a pacienților cu boli cardiace, cât și de orientare înspre metodele de tratament optimale.
